Cu noile restricții, ne-am trezit cu oamenii în stradă și cu foarte mulți oameni nervoși pe Facebook și pe celelalte rețele sociale. De fapt noile restricții sunt un lockdown mascat în încercarea de a gestiona al treilea val de răspândire a virusului SarsCov-2.
Advertisment
Problema este însă că aceste noi restricții sunt mult mai greu de justificat public și din ce în ce mai puțină lume crede în strategia guvernului de a limita răspândirea virusului până când vom ajunge să ne vaccinăm cu toții, ceea ce ne va elibera, cel puțin parțial, de purtarea celebrei măști.
Poate că din punct de vedere sanitar, medical, aceste noi restricții au sens, dar din punct de vedere social, psihologic, sunt tot mai greu de respectat după un an de pandemie și încă nu știm când se va termina această criză istorică.
Autoritățile nu pot demonstra că răspândirea virusului este mai puternică în malluri sau în supermarketuri și chiar în restaurante și lumea nu înțelege de ce acestea trebuie închise mult mai devreme.
Recomandări
Problema este că aceste noi restricții, îmbrățișate de data aceasta cu ură de populație, ar putea să întrerupă revenirea cât mai rapidă a economiei care ar fi ajutat companiile, angajații și nu în ultimul rând, bugetul de stat, care trăiește din ce în ce mai mult pe datorie.
Înainte să apară noile restricții, BNR spunea că în a doua jumătate a anului economia ar fi putut să recupereze ceea ce a pierdut în 2020, ceea ce ar fi fost extraordinar pentru că ar mai fi limitat din pierderile companiilor. Salariații care și-au pierdut locul de muncă ar fi avut o șansă să revină în piață.
Sub euforia rezultatului economic bun din 2020, România având printre cele mai reduse scăderi economice, de numai 3,9% față de 6-8% în Italia, Spania sau Austria, guvernul Cîțu riscă să piardă acum tot ce a câștigat, mai ales că populația nu crede în noile restricții.
Eu sper că nu ne vom trezi cu o șubrezire politică a actualului guvern, mai ales că suntem contra-cronometru în prezentarea la Bruxelles a proiectelor pentru atragerea celor 80 mld. euro, care ar susține România pentru trei generații.
Pandemia nu ține numai de problemele sanitare ci și de situația socială, psihologică, economică și politică.
Partenerii noștri