Fini sunt! Dacă mai ține mult facerea guvernului, vom rămâne și fără creștere economică

Economia înregistrează scădere abruptă în trimestrul patru, trend care a pornit de fapt din trimestrul al treilea.

Dacă în trimestrul al doilea eram într-o stare de euforie economică, pentru că recuperasem tot ce pierdusem în lockdown, iar premierul Florin Cîțu anunța o creștere economică de peste 10% pe tot anul, în numai câteva luni situația s-a schimbat radical.

După ce au venit rezultatele economice din T3, creșterea economică fiind mult mai redusă decât așteptările, economiștii își revizuiesc acum rapid prognozele. De la 7% creștere economică, noile prognoze coboară la 6-6,5%. Asta înseamnă că în T4 s-ar putea să fim pe minus.

Și oricum, dacă nu exista creșterea spectaculoasă din agricultură, lucrurile stăteau și mai rău. Industria bate pasul pe loc, iar același lucru se întâmplă și cu construcțiile.

După creșterea prețurilor la energie și gaze, urmează acum o creștere generalizată de prețuri, peste tot. Deja inflația este de 8% și chiar ar fi depășit 10% dacă nu s-ar fi plafonat prețurile la energie și gaze. Din cauza creșterii inflației și dobânzile încep să se majoreze, iar efectul se va vedea în următoarele luni.

Pe lângă aceste lebede negre, apărute toate în același timp, la deteriorarea situației economice contribuie și criza politică, care a transmis o undă de neîncredere în piață. Toată lumea stă și așteaptă mai ales investițiile mari. Angajările sunt blocate, iar creșterile salariale vor fi limitate, sub rata inflației. Chiar și Comisia Națională de Prognoză, instituția pe care se bazează guvernul, și-a revizuit în scădere prognozele economice pentru anul viitor. De la 7% în acest an, creșterea economică va scădea la 4,6%.

Problema este că nu știu dacă această creștere economică de la anul va fi suficientă pentru guvern, pentru buget, pentru a nu fi luate măsuri de austeritate.

Oricum, dacă mai ține mult facerea guvernului s-ar putea să ne trezim și fără creștere economică.