Într-o țară, România, unde locuitorii cred că o duc din ce în ce mai rău din punct de vedere economic, politic și social, România a ajuns din urmă Portugalia la PIB/capita în PPC- paritatea puterii de cumpărare, și suflă în ceafă Poloniei. Așa arată datele statistice analizate de ZF. Am ajuns la 77% din media Uniunii Europene, pornind de la 55% în urmă cu un deceniu.

Polonia este la 80%, iar Cehia stă cel mai bine, fiind la 91% din media Uniunii Europene. Suntem, și avem țara care din punct de vedere economic a recuperat cel mai rapid decalajele față de media europeană. Întrebarea este dacă mai avem suflu să creșterm mai departe, dacă putem să ne mai dublăm încă o dată PIB-ul în următorii 6-8-10 ani, de la 300 de miliarde de euro, la 600 de miliarde de euro.

Până acum am avut o creștere economică nominală susținută de industrie, sectorul IT&C, dar și de agricultură, care și-a triplat producția de la intrarea noastră în Uniunea Europeană, în 2007. Putem însă să transformăm această creștere economică într-o dezvoltare economică, care să însemne o îmbunătățire a nivelului de trai pentru mai multă lume?
Încă nu avem răspunsul la această întrebare, pentru că nu există un plan în această privință.

Investitorii privați, fie că sunt companii românești sau multinaționale, au planurile lor. Dar unde este planul guvernului, unde este planul celor două partide, PSD și PNL, pentru următorul deceniu. Cele două partide vor să conducă România și după alegerile din 2024, dar nu au un plan economic unde vom ajunge după guvernarea lor. Vom avea în continuare creștere economică, dar nu știm dacă vom avea și dezvoltare economică. Orașele mari, în frunte cu Bucureștiul, stau bine, depășind din punct de vedere economic media europeană, dar avem foarte multe orașe mici și mijlocii, unde trăiesc milioane de români, care continuă să rămână în urmă din punct de vedere economic, politic și social.

Și de aceea românii care trăiesc acolo și, repet, sunt câteva milioane, cred că din punct de vedere economic o ducem prost, că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, iar Uniunea Europeană și NATO nu le-a adus nimic. Iar la alegeri vor vota în consecință.

Recomandări

CEA MAI FRUMOASĂ STRADĂ DIN EUROPA, ÎN ROMÂNIA
SUEDIA ÎNTĂREȘTE SECURITATEA
APPLE VINE CU UPDATE PENTRU IPAD-URI
VERSTAPPEN OBȚINE POLE POSITION LA MIAMI
CÂND VEZI SEZONUL 4 DIN EMILY IN PARIS
CÂT DAU BOGAȚII PENTRU JO?