• „În aprilie, în România, inflația a crescut la 13,8% față de aprilie 2021. Nu este cel mai ridicat nivel din Europa, dar suntem acolo, în top.
  • Bulgaria are avut o inflație de 14,4%, Ucraina – o țară aflată în plin război, are o inflație de 16,4%, Lituania are o inflație de 16,8%, iar Estonia, o țară digitală, are 18,9%. Polonezii au inflație de 12,4%, deci sunt și ei în grupa mare.
  • Dacă ne uităm spre vest, vedem în Germania- cea mai mare economie a Europei și cea mai afectată de problemele gazului de la ruși, o inflație de 7,4%, adică aproape la jumătate din a noastră.

Italia, o altă țară dependentă de gazul și petrolul rusesc, are o inflație de numai 6%. Franța, a doua economie a Europei, are o inflație de 4,8%. Spania merge cu o inflație de 8,3%, Olanda cu 9,6%, iar Marea Britanie cu 9%.

Chiar și cu aceste cifre, inflația din România este destul de mare, dublă față de Italia, o țară cu care ne asemănăm destul de mult.

Până la urmă, toate economiile au același preț de intrare la materiile prime, sistemele fiscale nu diferă așa mult. Dar România are o inflație dublă, deși salariile sunt la jumătate față de Europa Occidentală.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII

Creșterile de prețuri din România au auruncat în aer toată politica monetară a Băncii Naționale. În lunile următoare inflația va crește chiar la 15%, dacă nu chiar mai mult.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, este speriat de cât de repede companiile transmit în prețurile produselor și serviciilor finale creșterile de prețuri de la energie, transport, materii prime. Numai salariile nu cresc. Pur și simplu iau și dau mai departe cu mult mai mult, poate chiar cu un procent, cu o creștere mult mai mare. Iar piața, adică noi, acceptăm și plătim.

„Pe multe piețe nu există o concurență reală, nu există prea mulți jucători, și oricum aceste companii nu prea vor să se concureze între ele. Așa că suntem victime sigure.”