Dintre toate țările foste comuniste, România stă cel mai prost la exporturi. Conform unei analize realizate de Ziarul Financiar, în 30 de ani de capitalism, economia României a creat numai 25.000 de exportatori.

Dacă însă ne uităm la importatori, suntem campioni. Avem aproape 113.000 de firme care fac importuri. Asta înseamnă că la un exportator avem șapte importatori. Iar toată lumea este veselă, mai ales că acum Banca Națională lasă leul să se aprecieze, ceea ce favorizează importurile, în loc ca leul să se deprecieze, ca să susțină exportatorii și să limiteze importurile.

La șase luni din acest an, România a avut exporturi de bunuri de 41 de miliarde de euro, dar a realizat importuri de 56 de miliarde de euro, rezultând un deficit comercial de 15 miliarde de euro, în creștere cu 50% față de anul trecut.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Conform Comisiei de Prognoză, entitate care aparține de guvern, în acest an exporturile vor ajunge la 91 de miliarde de euro, dar importurile vor crește la 123 de miliarde de euro, rezultând un deficit comercial de nu mai puțin de 32 de miliarde de euro, în creștere cu aproape 10 miliarde de euro față de anul trecut.

Problema este că și în anii următori Comisia de Prognoză anunță că vom avea deficite comerciale din ce în ce mai mari. De exemplu, în 2026, adică peste patru ani, vom ajunge cu deficitul comercial la 45 de miliarde de euro.

Degeaba vom avea exporturi de 117 miliarde de euro, dacă importurile vor crește la 162 de miliarde de euro. Întrebarea este cât va mai rezista economia României cu aceste deficite comerciale, care sunt acoperite doar parțial din excedentul de pe zona de servicii și din investiții străine. Pentru restul, cineva trebuie să se împrumute în valută.

Dacă polonezii, ungurii, cehii și chiar bulgarii, au programe naționale de export susținute de guvern, la noi, în acest domeniu, este teren arid, secetă totală.

Nu avem programe majore prin care să fie susținuți exportatorii români și nici programe politice prin care firmele românești, care vor să iasă în afară, să beneficieze de sprijinul politic al statului român, așa cum beneficiază americanii, francezii, italienii, nemții, când vin în România. La un moment dat, tot acest deficit comercial din ce în ce mai mare ne va sări în față.