Fini sunt! Lipsa de încredere e mai periculoasă decât inflația

Paradoxal, pe fondul creșterii economice din ultimul deceniu și a majorărilor salariale, încrederea în stat, în instituțiile statului, în liderii noștri politici, a scăzut. Asta dacă avem lideri politici.

Aproape nimeni nu vrea să aibă de-a face cu statul. Toți îl urăsc, iar cei care pleacă din țară urăsc România.

Toată lumea spune, inclusiv cei care fac parte din stat, care lucrează la stat, că nu ne vom face bine niciodată.

Neîncrederea în stat a explodat în această pandemie. Cel puțin jumătate din populație crede mai mult în vraci, în conspirații naționale și mondiale decât în știință, decât în experți.

Lipsa de încredere în stat și in lideri este mai puternică decât oricând, fiind o problemă mult mai gravă decât creșterea inflației, creșterea cursului valutar și chiar decât o criză economică.

În criză, lumea se uită la lideri, în special la cei politici, care să fie în față, care să-i conducă pe ceilalți prin furtună.

La noi, președintele Iohannis pare tot timpul absent, expert în declarații, fără să facă nimic după aceea, iar guvernul Cîțu, guvernul lui, este demis.

Acest lucru accentuează și mai mult lipsa de încredere în stat și în final, în România. Mai ales că Iohannis a spus că statul a eșuat în a avea grijă de cetățenii lui.

Lipsa liderilor politici și lipsa încrederii în stat, în instituțiile statului, va scoate la suprafață monștrii. Acum, urmează să vedem care vor fi.