Vasile Dîncu, unul dintre liderii PSD, spune că discuțiile dintre PSD și PNL pentru formarea unui guvern vizează o alianță pe șapte ani, care să atragă cei 100 de miliarde de euro, bani europeni, ca să se dezvolte România.
Advertisment
Sună frumos, dar problema este că nici nu au început negocierile practice pentru împărțirea ministerelor și a oamenilor, și formarea programului de guvernare, că cele două partide deja nu se înțeleg.
Iohannis este un fan al acestei alianțe PSD-PNL, de neconceput acum câteva luni.
Recomandări
Agenda economică a PSD, creșterea salariilor, creșterea pensiilor, creșterea alocațiilor, stoparea privatizărilor, modul cum să se gestioneze banii din PNRR, creșterea taxelor pentru cei cu bani, nu se pupă cu agenda PNL, care vrea un control al creșterilor salariale și de pensii, iar taxele să nu se modifice deloc. Problema este că cele două partide nu au pe ce să se bată, nu au ce să împartă, pentru că oricine ar veni la palatul Victoria va găsi aceiași bani din buget, care în proporție de 80% se duc pe plata salariilor bugetarilor, a pensiilor și plata dobânzilor la datoria publică. Acestea sunt niște cheltuieli fixe care trebuie plătite. Pentru alte proiecte nu prea mai rămân bani, dar e bine să spui că vrei să mărești salariile, pensiile, însă ceilalți nu te lasă. În timp ce PNL și PSD își scot ochii, inflația a crescut la 8%, BNR face eforturi să țină cursul valutar stabil cu prețul scăderii rezervei valutare, industria a reînceput să scadă, construcțiile nu mai cresc ca anul trecut, iar până să se plafoneze prețurile la energie și gaze, ele au crescut. Iar în acest timp, administrația publică așteaptă bani de la palatul Victoria, ca să-și plătească facturile. Până vom avea un guvern, până ce PSD și PNL se vor înțelege, dacă se vor înțelege, certitudinea este că situația macro se deteriorează în fiecare zi.
Partenerii noștri