Președintele Iohannis trebuie să-i aducă la aceeași masă pe cei de la PNL, USR/PLUS și UDMR ca să formeze noul guvern care să conducă România în următorii 4 ani.

PNL și USR/PLUS nu se înghit deloc. PNL, din care jumătate sunt pedeliștii lui Băsescu, mai degrabă s-ar fi înțeles cu PSD decât cu USR care, cu cele 16 procente, are pretenții mult prea mari. Nu au fost prea mulți cei care au votat o Țară fără hoți, sloganul USR.

PNL înghite greu prezența lui Dacian Cioloș la masa discuțiilor, având în vedere că fostul premier i-a băgat în groapă la alegerile din 2016.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

UDMR, cu cele 6% va fi un fidel membru al coaliției, dar va emite pretenții, numai bune de criticat de către Rareș Bogdan.

Așa că, pentru a lua cele 80 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, sau măcar jumătate, Bruxellesul trebuie să ne facă programul de guvernare. Și mai mult decât atât, să supravegheze ca premierul și guvernul lui Iohannis să-l pună în practică.

Este cea mai bună soluție pentru România și toată lumea ar fi de acord cu ea, mai puțin AUR.

Economia, businessul, companiile, angajații au nevoie de miliardele de euro de la Bruxelles cât mai repede pentru a traversa această criză, astfel încât România să-și revină cât mai repede.

Sunt bune sloganurile Fără pensii speciale, 300 de parlamentari, O țară fără hoți, O administrație mai suplă, dar acestea nu țin loc de bani, de care are nevoie economia. Companiile vor un guvern pro-business, care să taie cheltuieli din buget și să readucă echilibrul.

Niciun partid nu vrea să-și asume acest cost. Așa că mai bine cerem Bruxelles-ului să vină să facă guvernul. Ar scăpa și Iohannis de chinul de a fi nevoit să facă politică.