După dezmățul bugetar de anul trecut și creșterea accelerată a datoriei publice, agențiile de rating ne-au penalizat și ne-au schimbat perspectiva de la stabil la negativ, adică de la o țară stabilă la o țară mai puțin stabilă. Următorul pas este reducerea ratingului de țară, adică retrogradarea Românei în categoria “junk”, adică o țară nerecomandată investitorilor, în special marilor investitori de portofoliu care cumpără titluri de stat românești în lei, în euro, în dolari sau în yeni, adică cei care cumpără datoria făcută de guvern. Din păcate, nu putem da timpul înapoi, am ajuns aici, iar întrebarea este ce putem face în continuare? Nu noi, ci guvernul Ciolacu 2, pentru că problema este acolo. Valentin Tătaru, economistul-şef al ING Bank, a spus pentru Ziarul Financiar că guvernul trebuie să reconsolideze încrederea investitorilor, încrederea instituțiilor internaționale, încrederea agențiilor de rating, fără de care România nu-și poate finanța deficitele, adică deficitul bugetar, deficitul comercial și deficitul de cont curent, într-un mod sustenabil, și nu poate oferi un mediu credibil pentru investitori și pentru investiții.
Întrebarea este dacă guvernul Ciolacu 2, dacă premierul Ciolacu, care este același premier ca în guvernul Ciolacu 1, poate să fie credibil în noul mandat. Guvernul se împrumută la dobânzi mari, foarte mari, pentru că a crescut riscul asociat României, datoria publică crește foarte repede și va fi din ce în ce mai greu de finanțat, și la un moment dat, dacă vom continua în același ritm și cu aceeași politică de dezmăț bugetar, ne vom izbi de un zid mai repede decât credem. Piețele finaciare, adică cei care împrumută România, nu te iartă. Guvernul Ciolacu 2 trebuie să fie în stare să se țină de măsurile de austeritate anunțate, trebuie să reducă cheltuielile bugetare, trebuie să înceapă de undeva reducerea aparatului bugetar. 1,3 milioane de bugetari, cu un salariu mediu net de peste 6.000 de lei pe lună, nu mai pot fi susținuți sau se taie investițiile cu totul și mergem înainte.
Oricum, guvernul, România, nu are bani pentru toate investițiile anunțate. Rămâne să vedem pe parcursul anului ce poate să facă guvernul Ciolacu 2, ce poate să facă premierul pentru a fi mai credibil în fața investitorilor, care vor fapte și nu vorbe.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri