Foarte puțină lume se uită sau înțelege cum se desfășoară și cum se închid fluxurile valutare ale Românei: și cele de stat și cele private.

Lună de lună economiștii se uită la evoluția exporturilor și importurilor, și la rezultatul acestora. Apoi se uită la balanța de plăți a României, care înseamnă intrările și ieșirile de valută, adică relația României cu exteriorul.

În cazul balanței comerciale, la finalul lunii octombrie, România înregistra un deficit de nu mai puțin de 18,6 miliarde de euro, adică am avut exporturi de 57 miliarde de euro și importuri de 76 miliarde de euro. Față de anul trecut, deficitul balanței comerciale, și așa mare, s-a majorat cu 3,3 miliarde de euro.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Dintre toate țările foste comuniste, România stă cel mai prost din perspectiva comerțului exterior. Suntem o țară de importuri.

Ne mai salvează IT-ul, care marchează un plus de 1,8 miliarde de euro și transportatorii, care au un plus de 3,4 miliarde de euro. La turism avem un minus total de 1,5 miliarde de euro. Dacă tragem linie, și ajungem la deficitul de cont curent, indicatorul care ne pune pe lista de avertizare sau nu a analiștilor străini, după zece luni din 2021, avem un minus de 13,8 miliarde de euro, cu 5 miliarde de euro mai mult decât anul trecut.

Probabil că la finalul acestui an vom ajunge să plătim în extern peste 16 miliarde de euro.

Dacă ne ducem la datoria externă, formată din datoria externă a statului și datoria privată, la finalul lunii octombrie am ajuns la 132 de miliarde de euro, cu aproape 6 miliarde de euro mai mult de la începutul anului. Statul are o datorie de 57 de miliarde de euro, în timp ce sectorul privat are 71 de miliarde de euro.

În contul serviciului datoriei externe am plătit în acest an 70 de miliarde de euro.

Analizând toate datele, poziția externă valutară a României se deteriorează, și dacă nu o vom corecta, vom intra pe radarele piețelor externe și a analiștilor, care abia așteaptă să trimită România în corzi. Iar primul atac va fi asupra cursului valutar.

Ca să nu ajungem acolo, cineva trebuie să corecteze toate aceste deficite, în principal guvernul, dar nu este pe lista de priorități.