Toți analiștii, toți economiștii, dar mai ales toți politicienii constată post mortem că modelul economic pe care l-a avut România, în special în ultimul deceniu, bazat pe creșteri de salarii, creșterea pensiilor, creșterea importurilor, creșterea consumului și creșterea datoriei publice, nu mai merge și că trebuie să trecem la un alt model de creștere economică, bazat pe investiții, pe producție, pe creșterea salariilor în funcție de creșterea productivității.
Ușor de zis, chiar foarte ușor de zis, greu și chiar foarte greu de făcut. Aproape toți cei mai mari antreprenori români au un business, au făcut bani dintr-un business care se bazează pe importuri de electronice, electro-IT, medicamente, FMCG, auto, petrol. De ce să schimbi acest model de business, de ce să intri în producție, acolo unde marjele sunt mici, concurența este foarte mare și riscurile sunt mai mari? De ce să te bați tu cu chinezii când nici americanii nu reușesc să-i învingă? Ce producție poți să faci, ce valoare adăugată poți să aduci în condițiile în care angajații tăi intră în concediu medical ca să se ducă să culeagă căpșuni și sparanghel din Spania și Germania? Dar, mai mult decât atât, de ce să intri în producție, de ce să-ți bați capul să faci produse mai sofisticate, de ce să produci ceva în țară când propriul tău guvern, indiferent de numele lui, este principalul sabotor și dușman al producției?
Birocrația ridicării unei capacități de producție, a unei hale, este imensă, autorizațiile le primești în ani, dacă le primești, instituțiile statului te caută tot timpul, începi să pregătești angajații și după 3 luni ei pleacă, neavând tu, ca firmă, nicio formă de protecție, inflația este mare, dobânzile sunt mari, prețul la energie este foarte mare.
Nu mai bine ești și rămâi importator? Principala piedică în calea schimbării modelului economic al României este chiar guvernul, chiar politicienii, chiar partidele, chiar administrația de stat. De ce să te lupți cu toți aceștia? Nu mai bine imporți ieftin de la chinezi și vinzi scump în România?