Destul de multă lume crede că România o duce prost, mai prost ca înainte de 89’. Pe vremea comunismului și a lui Ceaușescu era mai bine, oamenii aveau de lucru, Ceaușescu le-a dat case, iar tinerii nu umblau de-aiurea pe străzi fără să muncească, cum este acum.
Destul de multă lume crede că nu mai avem industrie, că așa spun părinții și bunicii, nu mai avem educație, sănătatea și spitalele sunt cum sunt, satele, comunele, orașele sunt lăsate în paragină, copii fug afară și își lasă părinții și familia în țară. Liderii politici actuali nu apără țara, iar economia ne-au vândut-o la străini, care scot profiturile.
Toată lumea crede că trăim într-o conspirație mondială, unde cineva ne jefuiește. Pe acest fond de nemulțumire câștigă teren curentul politic suveranist, atât la cei care au trăit înainte, cât și la copii lor.
În ciuda acestor percepții, economia și business-ul merg înainte zi de de zi. Salariul mediu a depășit 1.000 de euro net, față de 100 de dolari cât era pe vremea comunismului. Liviu Voinea, reprezentantul României la Banca Mondială, spune că Banca Mondială a inclus România în rândul țărilor cu venituri mari, venituri ridicate. Dar cea mai intersantă declarație aparține unui antreprenor român, Marius Șandru, cel care are compania Eurotex din Iași, care cândva a fost unul dintre cei mai mari producători de haine din România. El acum a închis fabrica de modă din Iași pentru că au crescut costurile, pentru că au crescut salariile. El spune: „Producția de haine este o industrie a țărilor sărace, iar dacă fabrica mea se închide înseamnă că România nu mai este o țară săracă”.
Pentru mulți este greu de crezut acest lucru, dar asta realitatea.

Recomandări

SCHIMBĂRI LA HYUNDAI
FDA APROBĂ ZEPBOUND
CE E NATO FĂRĂ SUA?
FILIPINE IA TYPHON
DĂRUIEȘTE O PARTE DIN TINE!
CRĂCIUNUL E DESPRE BUNĂTATE