Fini sunt! Să preia UDMR guvernul dacă ceilalți nu sunt în stare să se înțeleagă

USR ar vrea din nou la guvernare, dar nu-l mai vrea pe Florin Cîțu premier pentru că i-a dat afară din guvern. De cealaltă parte, PNL spune că nu renunță sub nici o formă la Florin Cîțu ca premeir mai ales că tocmai a fost ales președinte al partidului.

Presedintele Iohannis spune, între două vizite externe, că Florin nu are de ce să-și dea demisia, că nu a făcut nimic rău. Iar USR trebuie să se întoarcă în guvern fără să pună condiții.

PSD, în opoziție, vrea să-l de jos pe Florin Cîțu, măcar ca imagine că nu stă degeaba, dar nu vrea să vină la guvernare. Și nici nu are prim ministru de propus dacă președintele Iohannis îi întreabă.

PSD vrea ca actuala guvernare, de dreapata, să facă implozie și alegătorii să arunce cu pietre după ei. Niciun partid nu ar vrea să fie la palatul Victoria în această iarnă, când prețurile la utilități vor crește. AUR, cu 7% din Parlament, vrea să-l dea jos pe Cîțu și abia așteapta să iasă în stradă, ca să adune voturi. Nimeni nu vrea guvern de tehnocrați, având în vedere guvernarea Cioloș, considerată un dezastru.

Ludovic Orban, fostul președinte al PNL, dă vina pe președintele Iohannis pentru tot ce s-a întâmplat și amenință că-și ia susținătorii, pleacă din PNL și își face o nouă formațiune.

În aceste condiții de criză politică, când toți nu se mai suportă, nu înțeleg de ce nu dăm guvernarea și poziția de prim ministru UDMR-ului, singurul partid care a aratat că este serios, și până la urmă este acceptat de toți.

Dacă PNL și USR nu se mai înțeleg, să lase locurile UDMR-ului, să conducă ei România.