De la finalul lui 2015 până în februarie 2022, datoria publică a României, în lei și valută -euro și dolari, a crescut cu 120%.

De la 269 de miliarde de lei, datoria publică a României, adică a noastră, pentru că noi o plătim prin taxe și impozite, a ajuns la 596 de miliarde de lei.

În 25 de ani, guvernele care au trecut pe la Palatul Victoria au făzut o datorie publică de 269 de miliarde de lei, iar în următorii șase ani și două luni celelalte guverne au dublat-o.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Problema nu este datoria publică, ci ce au făcut guvernele cu banii respectivi, că de împrumutat ne-am împrumutat.

Criza COVID din cei doi ani, 2020 și 2021, ne-a costat 223 de miliarde de lei, adică 45 de miliarde de euro, o sumă foarte mare pentru România, care are un PIB de numai 240 de miliarde de euro.

Toți politicienii care ajung la guvernare susțin că România nu are o problemă cu datoria publică, pentru că nivelul acesteia este de numai 50% din PIB.

Nemții au 90% din PIB, iar Italia are 120% din PIB.

Statistic stăm bine, dar în realitate economia României nu este atât de solidă încât să genereze suficiente venituri bugetare, astfel încât gestiunea datoriei publice și a deficitelor bugetare, care se fac an de an, să se facă fără probleme.

Acum, situația se înrăutățește. Datoria publică crește, cresc și dobânzile, iar economia începe să scadă.

În doi ani de COVID datoria publică a crescut cu 12% din PIB. Acum avem războiul din Ucraina, care nu știm când se va termina și cu ce costuri. Iar la o datorie de 60% din PIB intrăm pe lista roșie a celor care împrumută România.

Dar în final întrebarea rămâne unde și pe ce s-a dus acestă dublare a datoriei publice din ultimii șase ani și, mai ales, din cei doi ani de COVID.