Game, set, slam dunk! Djokovic joacă baschet pe zgură

E cu capul în nori

Luke Rogers a renunțat la cariera de corporatist în urmă cu 5 ani ca să își dedice viața zborului. Instructorul de skydiving a făcut 1.022 de sărituri cu wingsuit-ul ca să poată zbura la 4.000m altitudine.

Unii zic că e o pasăre, alții cred e un avion dar, de fapt, Luke Rogers este un fel de veveriță zburătoare! Instructorul de skydiving ia în serios expresia „E în al nouălea cer!”, mai ales de când a renunțat la cariera de corporatist ca să trăiască la înălțime! A strâns 1.022 de sărituri cu wingsuit-ul în 5 ani de zile ca să poată ajunge acum la peste 4.000 de metri altitudine!

„Joacă” piesele pe degete

Rob Holding, fundașul central al lui Arsenal, a cântat piesa „Rocket Man”, a lui Elton John, la pian.

Ce-mi place să văd fotbaliști care au și alte pasiuni pe lângă pasele la firul ierbii! Rob Holding, fundașul lui Arsenal, le-a arătat fanilor că știe și cu clapele, nu doar cu mingea! Holding a cântat piesa „Rocket Man”, a lui Elton John, și pare că se descurcă mai mult decât decent la pian! A sărit vreo două, trei note, dar importantă este impresia artistică! Bine, Rob! Data viitoare poate ne faci o dedicație cu „Bohemian Rhapsody” de la Queen!

Face flip-uri în pădure

Kriss Kyle a dat pe BMX-ul pe mountain bike și a făcut trucuri cu bicicleta într-o pădure din Țara Galilor.

Kriss Kyle a făcut o pauză de la trucurile cu BMX-ul ca să încerce o bicicletă mai zdravănă! Scoțianul a făcut rost de-un mountain bike și, împreună cu prietenul său cameraman, Matty Lambert, a filmat un super circuit în mijlocul unei păduri din Țara Galilor! Kyle a trecut peste obstacole ca fulgerul! N-are rost să se mai chinuie să găsească rampe în oraș când are la dispoziție cel mai mare parc în care să-și facă de cap!

Game, set, slam dunk!

În pauzele antrenamentelor de la Novak Tennis Center, Djokovic joacă baschet pe zgură.

Atât timp cât e la el acasă, Novak Djokovic are liber să facă ce vrea! Da, numărul 1 mondial se pregătește pentru Serbia Open și-mi place că nu se ia prea tare în serios! N-are niciun stres când simte zgura propriei sale academii, Novak Tennis Center, așa că a lăsat racheta și s-a băgat la un meci de baschet! Ce repede trece timpul! Au trecut 10 ani de la ultimul lui turneu ATP în Belgrad. Pe atunci avea doar două Grand Slam-uri câștigate, acum are 18!

Ziua de cardio e sfântă

Mayweather, Canelo, Fury și McGregor ies afară la alergat ca să își mențină condiția fizică.

Floyd Mayweather, Canelo Álvarez, Tyson Fury și Conor McGregor se antrenează non-stop ca să își păstreze condiția fizică! Sunt mari campioni și n-au cum să lipsească vreo zi din ring, dar pregătirea nu înseamnă doar sală! Pentru ei ziua de cardio e sfântă! Nu este foarte diferit față de ce ai văzut în Rocky sau Creed, poate doar mai puțin dramatic! Aleargă pe străzi cu orele și o iau încotro apucă! Cum ar fi să stai la semafor în Irlanda și să te pomenești cu McGregor lângă tine? Eu unul aș trage pe dreapta și m-aș apuca de jogging cu el!