Ni s-a dus vorba că suntem corupți și că, din cauza asta, lumea „civilizată” ne privește cu suspiciune. Mai mult chiar, nouă  și bulgarilor, UE ne-a dat mutarea în plic și a inițiat un mecanism special. I-au zis MCV, adică Mecanismul de Verificare și Control.

De aceea, nici în „Schengen” nu ne-au primit. Sigur, asta numai după ce am cheltuit aproape un miliard jumate’ de Euro pentru a securiza granița UE cu Estul, pe partea noastră, bineînțeles. Noi, puși la colț cu căciula-n mână. Buimaci, am zis domne’, asta e, mai rămânem în joc de glezne.

Treptat însă am început să mai aflăm câte ceva dinspre lumea civilizată și obiceiurile ei nu tocmai kosher. La sfârșitul anului trecut, o știre din Franța dădea măsura amplorii corupției din lumea cea civilizată. Jean Quatremer, un ziarist excepțional de la „Liberation”, făcea dezvăluiri uluitoare despre corupția funcționărimii europene de nivel înalt. Un fost membru al Curții de Conturi Europene era arestat pentru că deja furase cam mult.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

Acesta ea fost punctul de pornire în investigația lui Quatremer. Ceea ce dezvăluie el e uluitor! O lume ipocrită, putredă, o amenințare uriașă pentru stabilitatea și credibilitatea Uniunii Europene. Asta, pentru că firele afacerii implică nu numai Curtea de Conturi, ci și Comisia Europeană și Curtea de Justiție. Un adevărat stat paralel!

Tot spre sfârșitul anului trecut, e dezvăluită o schemă de evaziune comisă de bănci germane, franceze, britanice dar și bănci globale. Evaziunea asta se ridică la peste 55 miliarde de Euro. Aproape dublul PNRR-ului pentru România. Și noi stăm încă la colț, în joc de glezne, pentru că suntem corupți… Dacă zice cineva că textul ăsta e antieuropean, e… pe lângă.

Funcționărimea europeană, de rang mai mare sau mai mic, nu  trebuie confundată cu Europa. Europa este mama noastră, a tuturor celor care ne-am născut aici. Cum aș putea să-mi înjur mama ?! E adevărat că nu știu exact cu cine m-a făcut… Dar, totuși… mama e numai una!