A nu munci şi a nu avea – just ! 

A nu munci şi a avea – superb! 

A munci ca mine şi a nu avea – deplorabil !”

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII
MESAJUL REGELUI CHARLES
BEYONCE LANSEAZĂ UN NOU ALBUM
FORȚA DE REACȚIE NATO POATE INTRA ÎN ROMÂNIA

Sunt vorbele scrise de Mihai Eminescu cu un umor amar.

Geniul nu l-a scutit de umilințele unui trai marcat de nevoi materiale niciodată satisfăcute.

Viața în sărăcie l-a marcat profund dar nu l-a împiedicat să ne lase moștenirea culturală care ne individualizează în creația universală.

Contemporaneitatea sa nu a fost deloc generoasă cu Eminescu în ciuda recunoașterii genialității sale.

Slujbe modeste, chiar umilitoare, retribuite mizer, i-au făcut viața un calvar greu de suportat.

Idealurile sale înalte, spiritul său superior dar generos și altruist au rezonat în societatea de atunci, dar nu suficient pentru a primi recunoștință.

Ar fi avut mare nevoie.

Români din toate colțurile Regatului au solicitat atunci Parlamentului o lege pentru acordarea unei pensii viagere pentru el.

A fost votată după mai mult de un an.

Cam așa s-a manifestat recunoștința contemporanilor față de Mihai Eminescu.

Trist dar adevărat…

Mi-am adus aminte de toate astea când am aflat despre soarta cufărului său de voiaj.

Cufărul ăsta, singura sa mobilă, l-a însoțit în toate locurile unde a trăit, a învățat, a muncit, a creat.

La Iași, la București, la Viena, la Berlin, în turnee cu trupele de teatru.

Peste tot i-a purtat știința, inspirația, sărăcia, dar și geniul.

După ce fusese expus în mai multe expoziții, cufărul acesta  a fost scos la licitație și adjudecat pentru 7.000 de Euro.

Nu, nu de Statul Român așa cum ne-am fi așteptat, ci de nu se știe cine.

Un norocos, oricum.

Statul Român ar fi putut să-și caute norocul în numele nostru și să cumpere cufărul amintirilor despre Eminescu.

N-a muncit și n-a avut. După Eminescu, ar fi just.

Pentru noi, deplorabil…