Libertatea este primul dar al lui Dumnezeu făcut omului în mod natural odată cu viața.
Cu toții ne naștem liberi și doar felul în care ne croim drumul face ca acest dar să-și păstreze Dumnezeirea, indiferent cum l-am numi pe Tatăl Ceresc.
Multe milioane de oameni au luptat și au murit în numele libertății pentru că acest drept natural de a fi liber a fost considerat sfânt.
Cu 32 de ani în urmă, aici, la noi, se scanda cu un entuziasm copleșitor „Libertate te iubim, ori învingem ori murim !”.
Orașele României erau inundate de un val imens de dor de libertate și de hotărârea de a o redobândi.
Am reușit și ne-am închipuit că nu o vom mai pierde niciodată.
Pentru că tot o câștigasem, cu sânge chiar, ne-am închipuit că putem face ce vrem cu ea.
Rar ne mai gândeam la ea și atunci doar ca să ne justificăm tâmpeniile.
În numele așa zisei libertăți am batjocorit și ridiculizat profeții a două mari religii mondiale, pe Isus Cristos și pe Mahomed.
Proastă inspirație.
Blasfemii izvorâte din minți stupide, rătăcite în căutarea senzaționalului cu orice preț.
E un curent în lume care arată că omenirea nu mai înțelege sfințenia libertății, idei și acțiuni periculoase dându-i un sens haotic și un chip hidos.
Părinții nu mai sunt mama și tata, ci doar niște trecători identificați numeric.
Identitatea de gen, compromisă prin stăruințe absurde, o rușine.
Sexualitatea, incertă, ambiguă.
Educația, primară și cea formală, un pericol.
Justiția, o iluzie.
Drepturile omului, un moft.
Constituția, o broșură.
Cetățeanul, subiect al cenzurii permanente, al controlului sistematic, însingurat, străin de sine dar și de conștiința socială, aglutinat într-o masă amorfă.
Libertatea și Puterea se exclud reciproc.
Numai că, acum, Puterea tinde să devină absolută.
Ea și numai ea, știe ce e mai bine pentru noi.
Libertatea e în continuare sfântă.
Pentru cine știe să i se închine…