Operation ”Sentinel”
Sau, fara fandoseala, pe românește, „Operațiunea Santinela”.
Acesta este numele de cod pentru o amplă acțiune a Uniunii Europene prin agențiile sale de aplicare  și impunere a legii.
Ea e menită să asigure protecția informativă și anti-infracțională a inițiativei NewGenerationEU care constă în lansarea planului de redresare a economiilor europene în urma pandemiei.
Suma alocată acestui plan este imensă, peste 800 miliarde de Euro.
Uniunea Europeană a considerat că, în context, crima organizată mână-n mână cu politicieni corupți va genera „un val” de hoții dintre cele mai diferite.
Delapidare, spălare de bani, evaziune, corupție, înșelăciune sau abuz sunt faptele penale pe care „Santinela” este chemată să le descopere, să le documenteze și, mai ales, să-i descopere pe autori și să recupereze prejudiciul cauzat.
Aceast „task-force” a fost constituit de curând la sediul EUROPOL și mai cuprinde Biroul Procurorului European, Eurojust, OLAF, precum și entități specializate din 19 țări ale Uniunii Europene.
România este și ea parte din acest grup.
Am aflat asta nicidecum de la autoritățile române ci de la EUROPOL, deși cred că o astfel de informație s-ar fi constituit într-o primă măsură cu caracter preventiv.
Adică, bă băieți, atenție, nu vă aruncați aiurea și mai ușor cu pianu’ pe scări.
Europa, mai deșteaptă și înțelegând mai bine rolul prevenției, a lansat deja știrea avertizând că e pregătită să facă față prăduielilor.
Ea a înțeles că grupurile criminale se adaptează și identifică rapid oportunitățile care să le maximizeze profiturile ilegale.
Iar oportunitățile legate de acest șuvoi de bani sunt pe măsură.
Imense, adică !
Tocmai de aceea a constituit această „santinelă”, ca mecanism pentru a dinamiza schimbul de informații operative, a conduce și coordona acțiunile specifice de aplicare a legii.
Directorul Executiv al EUROPOL, d-na Catherine de Bolle, e foarte categorică și declară că orice acțiune care să afecteze fondurile NextGenerationEU va fi considerată ca o amenințare directă la adresa cetățenilor Uniunii Europene
Din câte cunosc, este pentru prima dată când o astfel de abordare en-avant la nivelul Uniunii, cu accent pe prevenire, este pusă în aplicare.
Dar… și „cașcavalul” e mare !

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT