Ca și pe mulți alții, m-au impresionat imaginile surprinse într-un autobuz cu copila plângând și zbătându-se cu disperare în brațele unui bărbat.
Nimic din imaginile acelea nu lăsa să se-nțeleagă că, de fapt, era o scenă de viață cotidiană, dramatică dar, în nici un caz, tragică.
Pur și simplu bărbatul era o cunoștință apropiată a familiei copilei, iar absolut întâmplător și accidental, împreună cu copilul, au luat alt autobuz decât mama acestuia.
Totul e bine când se termină cu bine, se spune.
Așa e, toată lumea respiră ușurată că nimic rău nu s-a-ntâmplat și nimeni nu a avut de suferit.
Adevărul e că impresiile cele mai puternice le-am avut după ce imaginile au trecut și vestea bună a ajuns și la mine.
Am avut și am în contiuare, un gând persistent.
Nu-mi pot scoate din cap faptul că nici unul dintre care asistau la scena dramatică a fetiței disperate, nu au schițat nici un gest de a reacționa în vreun fel.
Asta, pe mine cel puțin, m-a șocat.
În ce lume trăim ?
Ce ne mai leagă între noi ca oameni ?
Ce a mai rămas din ceea ce obișnuiam să-i spunm omenie ?
Până unde merge indiferența față de semeni ?
Situația ca atare, trădând o pasivitate revoltătoare, poartă un mesaj trist.
Oamenii și-au pierdut omenia, iar suferința altora, chiar dacă le țipă-n urechi, nu-i mai emoționează și rămân prizonierii indiferenței pe care ei înșiși și-au construit-o.
Coeziunea comunității este un deziderat pierdut, iar valențele de umanitate s-au disipat trist într-o societate amorfă.
Lume multă, oameni puțini…

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD