Nu sunt sneakers, sunt Triple S!”

Balenciaga Triple S sunt sneakersii responsabili pentru întorsătura dramatică din moda încălțămintei sport. Triple S este unul dintre cele mai vectorizate modele din cultura sneakersilor a ultimilor ani. Modelul care a dat startul curentului pe care îl cunoaștem astăzi ca fiind dad shoes”.

Un produs al colaborării dintre Demna Gvasalia și designer-ul de încălțăminte David Tourniaire-Beauciel – care a creat pantofi pentru Maison Margiela, Givenchy și care lucrează frecvent cu Balenciaga. Triple S a fost realizat încă de la început pentru a intra în hype și așa s-a întâmplat.

„S” din Triple S vine de la termenul „sole” din limba engleză, care înseamnă talpă. Acest pantof sport hibrid a contopit în design trei tipuri de talpă, de aici și denumirea – Triple S.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

Un exercițiu de design dus în exces, cu o abordare maximalistă care a detronat siluetele simpliste. Un model care a șocat și căruia nu i se credita o viață lungă, însă adepții modei au știut că urma să aibă o evoluție previzibilă. Pendulul a început să se balanseze în sens invers și Triple S a fost cel care a făcut pasul decisiv, catalizatorul pentru o piață de adidași de lux care acum valorează sute de milioane.

Sunt pe scenă din 2017 – ceea ce înseamnă mai mult de un deceniu din punct de vedere al modului în care au impactat cultura modei – și rămân unii dintre cei mai lăudați, ridiculizați, imitați, memorați și căutați sneakersi care au existat vreodată. Dovada că modelul Triple S este demn pentru a ocupa unu loc de cinste în Sneaker Hall Of Fame.

Procesul de gândire al lui Demna Gvasalia nu a fost întotdeauna clar pentru admiratorii modei, însă faptul că a pus deoparte presupunerile vechi despre ceea ce ar trebui sau nu ar trebui să fie moda, a dovedit că este un fel de Marcel Duchamp al industriei fashion.