Nu este o eșarfă, este un Carré!

În 1937, la o sută de ani de la lansarea brand-ului Hermès, Robert Dumas, ginerele lui Émile Hermès, a creat prima eșarfă de mătase „Jeu des omnibus et dames blanches”.

Eșarfa, numită și Carré, denumire care înseamnă „pătrat” în franceză, este confecționată din mătase, desenele sunt serigrafiate, în timp ce tivurile sunt rulate și cusute manual. Atfel că, întreg procesul de confecționare al unei eșarfe poate dura până la 6 luni.

Recomandări

NU RĂMÂN PASIVI
LEGEA MARȚIALĂ ÎN COREEA DE SUD
ÎMPREUNĂ, DAR SEPARAT?
HACKERII IRANIENI VIZEAZĂ SUA
TRUMP, FASCINAT DE PUTERE
CUM TE VEDE OCCIDENTUL?

Grafismele eșarfelor sunt adevărate opere de artă, inspirate din echitație, nautică sau din mitologie. Desenele sunt întotdeauna clare, în culori vivid. În compoziția eșarfei Carré, Hermès folosește aproximativ 27 de culori. Brand-ul colaborează cu artiști recunoscuți pentru stilul lor particular. Semnătura autorilor conferă eșarfelor o valoare specială, devenind adevărate obiecte de colecție.

Din 1937, au fost create peste 2000 de modele de eșarfe și ca un omagiu adus pieselor din colecțiile trecute, Hermès relansează în fiecare an, în ediție limitată, câte 5 modele vechi dintre cele mai populare. Cu toate acestea, unele modele au fost realizate o singură dată, ceea ce le face rare și extrem de căutate.

Iconica eșarfă Hermès a fost purtată de cele mai faimoase și influente persoane. Gândiți-vă la Audrey Hepburn, Grace Kelly, Regina Elisabeta sau Moadonna, pentru a enumera doar câteva.

Ușor de adaptat oricărui stil vestimentar, eșarfa este populară atât în rândul generațiilor tinere, cât și a celor mai în vârstă, atât bărbați, cât și femei. Eșarfa poate fi considerată o mică investiție, motiv pentru care multe persoane aleg sa o înrămeze, pentru că nu este o eșarfă, este o piesă de artă!