Nu este o geantă, este un Chanel 2.55!

Chiar dacă au trecut 66 de ani de la lansare, geanta creată de Grabrielle Chanel a rămas o piesă care se asortează ușor la orice tip de ținută.

Prima poșetă de umăr a proiectat-o în anii ’20, însă istoria genții Chanel 2.55 a început în luna februarie a anului 1955, de aici și denumirea.

Recomandări

ATACURI ÎN GAZA
UCRAINA ATACĂ RUSIA
RUSIA ATACĂ
CADOURI...VII
PAMELA LEAVES „THE SIMPSONS"
ACUZAȚII PENTRU ADANI

„Mă săturasem să-mi țin geanta în mână și s-o pierd, așa că i-am adăugat un cordon și am început s-o port ca geantă de umăr”, spunea Coco Chanel.

Ideea pentru acest model a plecat de la gențile purtate de soldați. Banduliera din zale metalice este în amintirea lanțurilor cu care erau legate cheile îngrijitorilor din orfelinatul în care și-a petrecut copilăria. Pe de cealaltă parte, jachetele purtate de jockey la călărie au fost sursa de inspirtatie pentru modelul cu care a matlasat pielea. Buzunarul interior al genții, prevăzut cu fermoar, a fost conceput pentru a-și ascunde scrisorile de dragoste semnate de spionul Hans Gunther von Dincklage, cu care avea o aventură. 2.55 s-a dovedit a fi o geantă practică, iar în timp a devenit un accesoriu iconic dorit de toate împătimitele modei.

În 2005, când s-au împlinit 50 de ani de când Coco a creat prima geantă de acest gen, Karl Lagerfeld a făcut un upgrade modelului. Închizătoarea dreptunghiulară din metal, cunsocută sub numele de „Mademoiselle”, a fost înlocuită cu logo-ul casei de modă și banduliera din lanțuri a fost împletită cu o curea din piele. Reinterpretarea este cunoscută sub numele de „classic flap bag” și este confecționată din texturi variate, cum ar fi: catifea, tweed, piele de crocodil sau șarpe. Însă, toate au la baza modelul original.

Fenomenul Chanel a făcut ca lumea modei să fie mult mai surprinzătoare, în timp ce umărul femeii moderne știe cât de mult contează balansul unei genți care a făcut istorie.