Cum poți beneficia de bugetarea de la zero într-un viitor greu predictibil?
Advertisment
Orice sfârșit de an aduce un nou început pentru bugetare.
Bugetul este acel instrument pe termen scurt care ne ajută să atingem obiective pe termen lung. În orice perioadă de instabilitate – ca cea pe care o trăim cu toții acum – se recomandă să fii cel puțin realist atunci când îți redactezi planurile de viitor și, implicit, când le transpui în bugete anuale, tri-mestriale, lunare.
Recomandări
Avem la dispoziție două metode de bugetare:
- Prima este cea cunoscută sub numele de Bugetare incrementală. În acest caz, bugetul sau rezultatele anului anterior sunt cele care se iau ca referință. De aici se adaugă un procent de creștere sau scădere pentru bugetul anului viitor.
- A doua este cea cunoscută sub numele de Bugetare de la zero. Toate activitățile business-ului tău pornesc de la buget zero, ca și cum nu ar exista niciun istoric. Trebuie să justifici de ce aloci bani pentru fiecare inițaitivă.
Indiferent de metoda aleasă, bugetul are trei mari categorii:
A. Bugetul de vânzări – cât vinzi efectiv din produsul sau serviciul tău pe o perioadă calendaristică de un an, un trimestru, o lună
B. Bugetul de producție – cât te costă să produci, de la materie primă la forță de muncă și orice alte cheltuieli asociate producției
C. Bugetul de cheltuieli generale și administrative- toate acele cheltuieli care te ajută să vinzi ceea ce produci (marketing și promovare, cost de transport, salarii, chirii, rate la bănci, etc)
Într-o perioadă caracterizată prin volatilitate puternică, bugetarea de la zero aduce câteva bene-ficii:
• te obligă să dai restart modului în care gândești bugetele A, B și C (vânzări, producție, ad-ministrative)
• te pune față în față cu oportunitățile contextului și nu cu ajustarea la obișnuință
• te ajută să transpui noi obiective de business
Bugetarea de la zero poate fi folosită și în viața personală. În loc să pornești de la premisa că la anul vei încasa și cheltui mai mulți sau mai puțini bani din aceleași surse, ia o foaie albă și rescrie-ți obiectivele.