Copiii de 5-8 ani trebuie să știe câteva lucruri esențiale despre schimbările care apar în timpul pubertății. Pentru că se apropie de pubertate, unii chiar s-au grăbit și au intrat deja în ea. Fetelor le pot crește sânii de la 7 ani. Băieții de 8 pot avea ejaculări nocturne, iar fetele de aceeași vârstă pot avea menstruație. Sunt copii de 7-8 ani cărora le apar deja firișoare de păr pubian. Dacă vă îngrijorează ceva, mergeți la medic. Sunt copii care au semne de pubertate precoce și trebuie consulțati de medici specialiști. Pediatra noastră are la cabinet fetițe cărora de la 3 ani le dau sânii. Ori nu-i tocmai în regulă. Acești copii trebuie duși la analize. Și mare atenție ce le dați din mâncare! Hormonii din carne, mai ales din carnea de pui din comerț, îi dau peste cap.

Puteți aborda subiectul igienei intime atunci când veniți de la cumpărături, de exemplu, și așezați produsele în dulap. Maria, dă-mi te rog absorbantele! Punguța aceea albă. Știi ce sunt? Știi la ce folosesc? În curând, vei avea și tu nevoie de ele și le vom putea folosi împreună. Dă-mi deodorantul, te rog! Îl pun mai jos, știi că în curând o să ai și tu nevoie de el? Îți vom alege unul împreună. Și uite-așa am avut o discuție cât se poate de sinceră și degajată cu Maria, care nu s-a simțit nici rușinată, nici speriată, nici bulversată. Nici Cristi, băiețelul, nu a fost șocat. Auzi, mami, dar absorbante Batman pentru băieți nu se găsesc? Nu, puiule, doar femeile intră la menstruație. Și copiii și-au văzut mai departe de ale lor. Nu e nimic rușinos sau murdar, deci discutați și pregătiți copiii pentru ce îi așteaptă. Hai să-ți spun prin ce situație am trecut ieri. Maria a venit acasă cu 3 fetițe de la After. Au 8 ani. Uneia, i-a venit menstruația acum 3 luni. Știam de la mama ei. S-a întâmplat să îi vină când a ajuns la noi și s-a pătat pe haine. O fetiță a început să râdă de ea. Cealaltă a început să țipe la mine să chem ambulanța. Fetița mea s-a dus liniștită în baie, a luat un absorbant din dulap și i l-a întins prietenei ei. S-a uitat la mine foarte serioasă și la celelalte fete foarte dezamăgită: nu e nimic de râs. I-a venit ciclul! O să ne vină și nouă. Azi am fost mândră că i-am făcut educație sexuală de mică.

Recomandări

CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ
SCADE INTERESUL PENTRU VISION PRO
P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA