Mănâncă zgură pe pâine!

  • Novak Djokovic se pregătește din timp pentru sezonul de zgură, care începe cu Masters-ul din Monte Carlo

Djokovic joacă precum un campion, dar muncește ca un copil de mingi! De asta e numărul 1! Își pregătește deja terenul pentru antrenamentele înainte de turneul ATP 1000 din Monte Carlo! Niciodată nu poți începe prea devreme sezonul de zgură, mai ales când ai pus ochii pe încă un Roland Garros! Au trecut 6 ani de când Nole n-a mai câștigat un meci în fața lui Nadal la Paris, așa că sârbul vrea să fie în super formă pentru următorul Grand Slam din calendar! Până pe 17 mai, Nole va mânca zgură pe pâine! Dacă face o figură frumoasă și la Paris, va fi doar la un pas de a-i egala pe Federer și Nadal la numărul de Grand Slam-uri câștigate!

Scuderia furioasă și iute

  • Carlos Sainz și Charles Leclerc s-au întrecut pe circuitul Ferrari, din Imola, în noile mașini SF90
  • SF90 Stradale și SF90 Spider au fost create special pentru aniversarea a 90 de ani de Scuderia Ferrari

Carlos Sainz și Charles Leclerc și-au umplut rezervorul cu multă adrenalină pentru noul sezon de Formula 1! Parcă au filmat un nou Fast and Furious când s-au luat la întrecere pe circuitul Imola, din Italia! Cu noile modele Ferrari, SF90 Stradale și SF90 Spider, băieții au atins suta în două secunde jumate! Abia așteaptă prima cursă pe anul acesta în Formula 1! Deocamdată se încălzesc doar pentru Marele Premiu al Bahrain-ului de pe 28 martie, dar nici o tură în bijuteriile cu care Scuderia Ferrari aniversează 90 de ani nu-i de colo!

Sir Lewis „Menestrel”

  • Lewis Hamilton i-a surprins pe urmăritorii de pe Instagram cu o piesă cântată la chitară acustică

M-am convins! Lewis Hamilton chiar are un suflet de artist! Recent, pilotul de Formula 1 de la Mercedes ne-a surprins pe toți cu o melodie cântată la chitară acustică! Hamilton zice că nu prea se pricepe să țină ritmul, dar atunci când înterpretează cântece, o face din toată inima! Cred și eu! Altfel simți notele când ai compus chiar tu cântecul! Și scapi și de stres! Aș spune că e mare nevoie în cazul lui Hamilton. Trebuie să alunge cumva tot stresul acumulat la testele din Bahrain! Nu i-a picat bine deloc să iasă de 7 ori de pistă din cauza unor probleme tehnnice!  

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Trup și suflet pentru Liverpool

  • Alexander-Arnold a povestit în miniseria „Win as one”, creată de EA Sports, cum este să joace pentru Liverpool
  • Fundașul stânga și-a văzut visul cu ochii când a ajuns cu echipa sa de suflet în prima finală Champions League

Când mă uit la Trent Alexander-Arnold îmi aduc aminte cum visam să cuceresc lumea în copilărie! Fundașul dreapta al lui Liverpool a povestit în al doilea episod din serialul de scurtmetraj „Win as one”, creat de EA Sports, cum a ajuns să joace pentru echipa lui de suflet! A muncit pe brânci, dar familia a fost cea care l-a ajutat să țină fruntea sus! După ce termina orele, se grăbea să ajungă acasă, unde juca fotbal cu ce prindea! Nu va uita niciodată parada Champions League din 2005! L-a marcat momentul în care autocarul lui Liverpool a trecut prin fața casei sale, iar el se visa deja la un loc cu spuma fotbalului european! La 12 ani după acel moment, visul lui a avea să devină realitate! În pragul majoratului, Trend juca pentru prima oară în cariera sa, alături de cormorani, în finala Champions League!

Amatori, dar megalomani

  • Jeff Cross a avut nevoie de șapte încercări ca să marcheze la un coș de baschet supradimensionat
  • Ultramaratonistul Florian Neuschwander s-a antrenat pe o bandă imensă de alergat, care prinde până la 80km/h

Toți avem un prieten paralel cu sportul, care nu poate să vîre mingea în ațe nici ca să-și salveze viața! Sau să nimerească un coș mare cât o zi de post de la 2 metri! Jeff Cross a avut nevoie de 7 încercări ca să bage mingea într-un coș imens de baschet! Ai crede că mai mare înseamnă mai bine, nu? Dacă tot vrea să facă mișcare, mai bine urcă pe bandă odată cu Florian Neuschwander! Nu l-ar fi încurcat cu nimic pe ultramaratonistul care se laudă cu 100 de mii de kilometri alergați în ultimii 20 de ani! Banda e încăpătoare! Face cât toate benzile din sala ta și încă pe atât! „Bestia”, cum îi spune Neuschwander, prinde 80 de kilometri pe oră și poate fi înclinată la 25 de grade!