Marius Tucă Show, la Aleph News. Invitați – Florin Hozoc, Expert în Sănătate, avocatul Silvia Uscov și actrița Rodica Mandache.

Abia ce trecu, săptămâna trecută, Ziua Mondială a Sănătății, sărbătorită, și la noi, cu inexplicabil festivism. Spunem asta din motivul evident că noi, aici, în această țară, am putea sărbători, cel mult, Ziua Mondială a Nesănătății, în niciun caz a Sănătății. Sistemul nostru sanitar are, ca să folosim un termen medical, “leziuni incompatibile cu viața”. Ce te faci, însă, când îți vine cineva și-ți dă mură-n gură aparatură și echipamente și tu te trezești că n-ai personal suficient și fără pregătire specifică?

Florin Hozoc e unul dintre cei mai vocali susținători ai liberalizării pieței de plasmă din România. Tocmai ca să compenseze neajunsurile sistemului sanitar românesc, a donat Ministerului Sănătății aparate de plasmafereză, pentru crearea unei bănci de plasmă, atât de necesare în contextul pandemiei. A creat o platformă online pentru donatorii de plasmă și o aplicație de telemedicină perfect funcțională, care nu poate veni în sprijinul pacienților pentru că Ministerul Sănătății nu s-a învrednicit să publice Normele Metodologice pentru punerea în aplicare a serviciilor de telemedicină.
Între timp, oficialii Ministerului Sănătății simulează gândirea și privesc cu îngrijorare. Alo? Ministerul Sănătății? E cineva pe-acolo?

Recomandări

X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
MOMENTUL ATACULUI
TAYLOR SWIFT AR PUTEA DEVENI ȘI ACTRIȚĂ
ESA CREEAZĂ O ECLIPSĂ ARTIFICIALĂ

Florin Hozoc a venit diseară la Marius Tucă Show și a zis de ce sună în gol la Ministerul Sănătății.

Avocatul Silvia Uscov e dintre cei care s-au implicat activ în ceea ce am început să denumim “Cazul Roșu” – avocatul care a ajuns după gratii pentru că și-a făcut meseria. Între timp, în lumea avocățească lucrurile iau o turnură ciudată. Colegi avocați își atenționează alți colegi avocați să aibă grijă cu opiniile pe scări și dau ca exemplu “ultimele sentințe ale instanțelor”. În ce lume trăim? Mai suntem zdraveni la cap? Unde o să se ajungă cu libertatea de opinie și de expresie?

Spune diseară Silvia Uscov, la Marius Tucă Show, singurul show zdravăn la cap din România.

Ai încercat, vreodată, să conservi un fulg de zăpadă? Oricât de nebunesc ar părea, poți să-i previi inevitabila transformare în apă prin operațiuni foarte amănunțite și ultra-științifice. E foarte greu, dar poți s-o faci!
Rodica Mandache e un fulg de zăpadă care nu s-a topit niciodată. A fost ziua ei. Am sunat-o, i-am spus la mulți ani, am mai vorbit despre una – despre alta. Pentru că așa faci cu prietenii.

Marius Tucă Show, la Aleph News “Nu știu ce am / Că nu ajung nicăieri când merg / Nu știu ce am / Că, stând pe loc, sunt hăt departe” (Ceva ca rugăciunea – Marin Sorescu)