Marius Tucă l-a avut invitat în această seară la Aleph News pe medicul Adrian Marinescu.

În timpul emisiunii, Marius Tucă a vorbit despre simptomele pe care le-a avut fiind infectat cu Covid-19. Acestea nu erau specifice coronavirusului (dureri de burtă, nu au existat alte simptome precum lipsa gustului, lipsa mirosului).

„N-am avut niciun simptom. După 18 zile am avut un test negativ. Felul desăvârșit cum am fost tratat la Balș trei zile. La două săptămâni după ce am ieșit din spital, au început problemele, nimeni nu m-a avertizat. A început astenia, oboseala, mi-era foarte greu uneori să traversez strada. Nu puteam să strâng un pahar în mână, astenie marcantă, după cele două săptămâni de izolare în casă, era la fel de greu să traversez strada, după o saptămână am început să-mi recapat forțele – o sfârșeala incredibilă, mă întrebam dacă m-am vindecat sau nu, poate dura 2-3 luni situația post covid“, a povestit Tucă.

Recomandări

ADIO DATING APPS?!
CONTROVERSA KENNEDY
UNDE INVESTEȘTI?
CĂLIN DECLARĂ 0 CHELTUIELI
DIAGNOSTICUL LUI FOXX
ACUZAT DE VIOL

Adrian Marinescu spune că asta se numește astenie post covid.

Adrian Marinescu: „Port mască pentru că medicii trebuie să dea un exemplu, să poarte mască, în spații închise. În cazul dvs., chiar nu mă așteptam să fiți infectat. Totul era de partea dvs: vârsta, sănătatea. Cel puțin două săptămâni trebuie așteptat pentru testare, nu după 3 zile. Și în gripă e o convelescență, dar nu se compară. Pacientul tre’ sa fie pregatit ca 2-3 luni nu poate depune un efort fizic mare“.