• Avocatul Cosmina Cerva spune că este ilegală procedura prin care un paznic măsoară temperatura corporală a oamenilor la intrarea în magazine
  • Nici clienţii nu sunt încântaţi că un paznic este cel care apreciază dacă pot sau nu să intre într-un magazin
  • Pe de altă parte, avocatul Cristian Ene consideră că nu este încălcată legea

Dacă ai fost zilele astea la cumpărături, sigur ai dat de un paznic cu un termometru la intrarea în magazin. Avocatul Cosmina Cerva spune că procedura nu e una legală.

„Procedura reprezintă un abuz. Pe lângă faptul că se încalcă prevederile Constituţiei, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, putem vorbi şi de infracţiunea prevăzută de art. 348 Cod penal – exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Având în vedere că măsurarea temperaturii corporale este folosită în scop medical, se impune prezenţa cadrelor medicale autorizate în acest sens”, spune Cosmina Cerva.

Alţi jurişti spun că nu există nicio infracţiune.

Recomandări

LIBER LA DRONE
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
F.R.I.E.N.D.S. OR NOT?
SUNT PE DRUMUL LOR
NU MAI E DE JOACĂ
MIZA I-A DAT DE GOL

„Măsurarea temperaturii nu reprezintă o prelevare a unei date cu caracter personal. Nu trebuie cuiva pregătire de specialitate pentru a citi un termometru”, a explicat avocatul Cristian Ene.

Oamenii nu sunt încântaţi că paznicii sunt cei care decid dacă intră sau nu într-un magazin.

Reporter: Cum e această experienţă, să vă ia temperatura un paznic?
Cumpărător: Un pic cam neplăcută, dar asta e. Trebuie să ne conformăm.

Paznicii ştiu una şi bună.

Reporter: Se notează undeva această temperatură?
Paznic magazin: Apare aici şi dacă are mai mult de 37,4 nu are voie să intre.
Reporter: Aveţi o aplicaţie specială pentru termometru, da?
Paznic magazin: Da.

Începând de săptămâna trecută, la intrarea în orice instituţie sau spaţiu public închis, vizitatorilor li se ia temperatura.