Cel mai bun vs foarte bun.

Nu vreau să fiu cel mai bun în ceea ce fac.

Mi se pare că dorința de a fi cel mai bun poate să fie nocivă. La prima vedere pare un termen absolut, dar nu este. A fi cel mai bun este relativ. Depinde mereu de o comparație.

Dacă vreau să fiu cel mai bun, mereu trebuie să mă uit la alții. Valoarea mea este dată exact de această comparație. care mereu este una relativă. Performanța mea nu mai depinde de mine, de capabilitățile mele și de procesul meu de învățare.

Dacă vreau să fiu cel mai bun, am mereu nevoie de perdanți care nu au cum să fie cei mai buni deodată cu mine.

Mi se pare mult mai sănătos să îmi doresc să fiu foarte bun în ceea ce fac.

A fi foarte bun nu este un termen relativ. Nu depinde de ceilalți. Este observabil și măsurabil.

A fi foarte bun nu îi așează pe alții în poziții inferioare, ci le permite tuturor să fie buni.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

A fi foarte bun nu te limitează și nu te plafonează. Chiar dacă ești bun, poți învăța și te poți perfecționa mereu.

A fi foarte bun nu te pune în poziție defensivă. Nu ai nimic de apărat, nu ai nimic de demonstrat.

Cred că am avea organizații mai sănătoase fără aceste termene și aspirații superlative.

Nu de câștigători individuali avem nevoie, ci de oameni care pot construi în paralel sau în echipă cu ceilalți din jur, fără să se simtă amenințați de creșterea altora.

Nu avem nevoie să demonstrăm tot timpul câte ceva. Avem nevoie să lucrăm și să construim mai bine împreună.

Termenul cel mai bun poate hrăni orgoliul unei singure persoane. Foarte bun însă poate caracteriza echipe și organizații întregi.