Islanda a testat săptămâna de muncă de 4 zile, fără să modifice salariile, timp de 4 ani și a concluzionat că productivitatea nu numai că nu scade, dar în anumite cazuri chiar crește. În schimb, nivelul măsurat de stres al angajaților a scăzut considerabil.

La studiu a participat 1% din populația totală a insulei, adică peste 2.500 de oameni. Studii similare se desfășoară acum în Spania și în Noua Zeelandă.

Știm deja că putem sta ore multe la birou și să ne facem că muncim. Orele în care suntem realmente productivi sunt însă mult mai puține. Ca să fim mai exacți, studiile arată că din cele 8.8 ore petrecute în medie la birou, suntem productivi numai 2 ore și 53 de minute. Adică doar o treime din timp.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

În restul timpului citim ziare online, stăm pe rețelele de socializare, facem small talk cu colegii, căutăm un nou loc de muncă sau facem pauze de țigară, ca să menționez doar primele 5 opțiuni.

Auzim tot mai des lideri care ne spun că nu îi interesează cât stau angajații la birou dacă își fac treaba. Dar oare de ce mai vedem în continuare organizații unde există așteptarea implicită să stai minim 8 ore, preferabil chiar 9-10?

Experimente ca cel cu săptămâna de lucru de 4 zile ne ajută să vedem lucrurile și altfel. Forma muncii organizate stagnează de ceva vreme și poate că odată cu destructurarea oferită de contextul pandemic a venit timpul schimbărilor.