Un studiu recent efectuat asupra populației din Franța relevă faptul că 55% dintre oameni suferă de sindromul Burnout – despre care găsim cifre similare în studiile finalizate în toate țările Europene.

Ce înseamnă asta?

Printre altele, motivație scăzută, stres acut, stări de anxietate, dureri de cap, insomnii, lipsă de energie etc.

Te uiți la mine și te întrebi dacă ai avut sau ai așa ceva?

Recomandări

ATACURI ÎN GAZA
UCRAINA ATACĂ RUSIA
RUSIA ATACĂ
CADOURI...VII
PAMELA LEAVES „THE SIMPSONS"
ACUZAȚII PENTRU ADANI

Foarte posibil.

Majoritatea dintre noi trecem prin diverse faze ale sindromului de-a lungul carierei, dar mult mai puțini ajungem la stadiile mai avansate, în care starea se permanentizează.

Pe vremea în care am lucrat în Coreea și am trecut prin ceam mai grea perioadă din cariera mea, nu am reușit să dorm nopți la rând din cauza stresului, mi se părea că și cele mai simple activități necesită un efort mare din partea mea, iar dimineața când ajungeam la birou îmi adunam curajul în fața ușii timp de câteva minute ca să pot intra și înfrunta o nouă zi.

Obstacolul cel mai mare în calea îmbunătățirii stării prin care trecem este teama de stigmatizare.

Ne temem de ce vor zice ceilalți când află că ne confruntăm cu probleme, ne temem că vom pierde teren, că vom fi judecați sau că vom fi considerați slabi.

Nu suntem singuri.

Un studiu efectuat în Statele Unite spune că 60% dintre oamenii cu probleme de sănătate mentală nu caută ajutor și încearcă să țină în secret problemele cu care se confruntă.Este foarte important să înțelegem că:

  1. Toți ne confruntăm periodic cu probleme
  2. Problemele și vulnerabilitatea nu ne fac slabi, ci umani
  3. Este în regulă să cerem ajutor. Mai mult, este chiar un semn de asumare și putere

Ca să putem să ne mișcăm spre depășirea unui astfel de obstacol trebuie să învățăm să normalizăm și să acceptăm emoțiile și problemele noastre.