Pop Up. Alexandru Pușkin (1799-1837)

Pușkin este considerat, la 225 de ani de la naștere, cel mai mare poet rus.

De viță nobilă, a studiat la Țarskoe Selo, și s-a stabilit la Petersburg. Devine luptător pentru libertate și intră în conflict cu autoritățile. A scris opere memorabile (Ruslan și Ludmila, Prizonierul din Caucaz, Țiganii, Poltava, Călărețul de aramă, Boris Gudunov, Evgheni Oneghin). În 1820, Pușkin este exilat la Chișinău, unde va stabili legături cu membrii asociației secrete grecești Eteria, cu intelectuali locali precum Constantin Stamati și Costache Negruzzi, care-l numea pe marele poet rus „Byron al Rusiei”. Din pricina supărării și a plictiselii exilului, și-a bătut joc de cei din jurul său, s-a duelat, a stârnit scandaluri galante. A scris cu dispreț, pe la 1821, că moldovenii erau „nomazi” și că Basarabia era sfântă numai pentru că era aureolată de „slava rusească”. Se vedea pe sine între moldovencele cochete ca un zeu printre imbecile, iar printre moldovenii triști ca un leu între maimuțe sau ca un armăsar arab într-o turmă smerită de măgari.

La aceste jignitoare gânduri (exprimate poetic) față de români, Vasile Alecsandri, le-a alăturat pe ale sale, la fel de tăioase (tot în formă poetică).

Socotit geniu al poporului rus, Pușkin a beneficiat de o educație imperială, manifestând dispreț față popoarele mici, privite ca neînsemnate și potrivite doar spre a fi cucerite și „civilizate” de colosul de la Răsărit. Altminteri, a exprimat idei generoase și general umane, fiind considerat fondatorul literaturii ruse moderne.