Acum un secol se stingea Giacomo Puccini (născut în 1858), compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului verist (realist).
A fost educat din familie în spiritul muzicii și a început să compună de tânăr. După o reprezentare onorabilă la Teatrul Scala din Milano, primul mare succes îl obține cu opera „Manon Lescaut” (premieră la Torino în 1895). Urmează premiera operei „Boema”, dirijată de Arturo Toscanini. În 14 ianuarie 1900, pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă: „Tosca”, operă în trei acte, cuprinzând o poveste dramatică, demnă de a cuceri lumea. Rolul principal este deținut de soprana româncă Hariclea Darclée, care o interpretează pe Floria Tosca, prima Tosca din istorie. Deși spectacolul a fost amânat de presupusa plasare a unei bombe în incinta teatrului, reprezentarea a fost un mare succes.
Alte lucrări marcante ale lui Puccini sunt Madame Butterfly (premieră la Milano), Falciulla del West” (1910, New York, cu Enrico Caruso drept solist), Turandot (neterminată, reprezentată la Scala, în 1926). Puccini a avut o prețuire mare pentru cântăreții români, între care s-a aflat și tenorul Grigore Gabrielescu, interpretul în premieră mondială al rolului titular din opera Edgar, în 1889, la Scala.
Creația lui Puccini se întinde pe patru decenii și ne transmite un mesaj de perenitate. Succesul deosebit al operelor sale din epocă dăinuie până astăzi și pare că va continua cât timp vor exista arta și lumea.

Recomandări

SECRETUL BANILOR
PARTIDELE VOR PROTESTE
ALERTĂ SANITARĂ ÎN SUA
CE-I PLAC GLUMELE LUI
IRANUL AJUTĂ RUSIA
DIN OSTAȘ, SCRIITORAȘ