În 1884 era fondat la București ziarul „Universul”, care avea să apară, cu o întrerupere scurtă, până în 1953. Fondatorul acestui prim mare cotidian românesc – cel mai important din România vreme de decenii – era italianul Luigi Cazzavillan (1852-1904), mort acum 120 de ani la București.
Garibaldist convins, luptător pentru unitatea și libertatea Italiei, Cazzavillan a venit în România la 1877, drept corespondent de război. S-a stabilit la București, a predat italiana la liceele Sf. Sava și Matei Basarab, a întemeiat Școala Italiană, a editat mai multe publicații, între care precursoarea revistei „Știință și tehnică”. A făcut comentarii științifice, a publicat biografii și sfaturi practice, a amenajat din banii săi un velodrom lângă Arcul de Triumf. În București, strada care unește Parcul Cișmigiu cu Bulevardul Dacia și pe care se afla Școala Italiană, se numește Luigi Cazzavillan. Pe această stradă se află parcul, monumentul și fântâna Luigi Cazzavillan, construite în 1905 și renovate în 2004-2005, incluse pe Lista monumentelor istorice din România.
Jurnalist, profesor, comerciant, binefăcător, Cazzavillan s-a simțit deopotrivă italian și român, a murit pe pământ românesc și a rămas drept un mare animator cultural și un promotor al frăției dintre italieni și români. Unul dintre ziarele sale se intitula „Fraternitatea italo-română” și a transmis pentru eternitate un mesaj de unitate dintre cele două popoare.

Recomandări

MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI
PUTIN RIPOSTEAZĂ
CLIMA PROVOACĂ DISCUȚII
JAMIE E ELIBERAT