Luís Vaz de Camões s-a născut 1524 și a devenit este poetul național al Portugaliei și unul dintre clasicii literaturii universale. Măiestria versurilor sale a fost comparată cu cea a lui Homer, Vergilius și Dante.
A fost unic fiu al unei familii din mica nobilime, și-a părăsit țara și a plecat în India pentru a se îmbogăți (fiind perioada marilor descoperiri geografice). Se presupune că Luís de Camões a studiat la Universitatea de la Coimbra, dar nu se cunosc date exacte. A slujit apoi ca soldat în Africa de Nord, a trăit în Macao și Goa și s-a stabilit în Mozambic. Abia în 1570 s-a întors în Portugalia. Camões a scris elegii, ode și sonete. Capodopera sa este Lusiadele sau Lusiada (1572), operă epică de mari proporții, influențată de Odiseea, ce relatează epopeea poporului lusitan (portughez) și a descoperirilor sale peste mări. Ca recompensă pentru creația sa ori poate pentru activitatea lui din Orientul Îndepărtat, i se acordă o mică pensie din partea regelui Sebastian. Moare sărac, pe un pat de spital, în 1579.
Ca apreciere a operei sale literare și în memoria sa, ziua națională a Portugaliei este data la care s-a stins marele scriitor, 10 iunie. În 1989 s-a instituit Premiul Camões, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume. Lusiada, tradusă și în limba română, ne ajută să înțelegem cum un popor mic a ajuns să colonizeze, să stăpânească și să-și impună limba sa romanică peste părți din Asia, Africa și peste aproape jumătate din America de Sud.

Recomandări

MACRON AMÂNĂ NUMIREA NOULUI GUVERN
PAS CU PAS SPRE PACE
DAVID LAMMY AJUNGE ÎN INDIA
ANM EMITE COD PORTOCALIU DE PLOI
DEFECTE DE 1 MILIARD DE DOLARI
ÎNCETINIREA ECONOMICĂ A CHINEI AFECTEAZĂ MĂRCILE DE LUX