Napoleon al III-lea (1808-1873)

Se împlinesc 150 de ani (1873) de când a murit Napoleon al III-lea, mai întâi președinte ale celei de-a doua republici și apoi împărat (ultimul) al Franței (născut în 1808).

Nepot de frate al lui Napoleon I, viitorul împărat a trăit în exil în Elveția, Germania și Italia, unde a participat la acțiuni liberale, de subminare a vechiului regim; revenit în Franța de mai multe ori, a organizat lovituri de stat, a fost arestat, trimis în Anglia și în alte părți.
Revoluția din 1848 în face deputat în Adunarea Constituantă și apoi, prin alegeri, președinte al Republicii Franceze.
Prin lovitura de stat din 1851, devine „principe-președinte” , iar după un an ajunge „împărat al francezilor”.
Epoca sa este cunoscută ca Al Doilea Imperiu Francez, când Franța se implică în Războiul Crimeii (1853-1856), în unificarea Italiei, în conflictul cu Prusia. Războiul franco-prusian (1870-1871) a fost pierdut de Franța, iar împăratul a căzut în captivitate germană. Au urmat Comuna din Paris (încercarea de instaurare a dictaturii proletariatului) și apoi restaurarea republicii democratice.

Sub Napoleon I, Franța a redevenit o putere europeană, importantă și pentru soarta Țărilor Române. Împăratul și regimul său, dornici de promovare a intereselor Franței în sud-estul Europei și la Dunărea de Jos, au sprijinit unirea Moldovei și Țării Românești și formarea statului român unitar modern la 1859. Simpatia românilor față de Franța a crescut mult în perioada lui Napoleon al III-lea.