În urmă cu opt decenii, murea la Cannes, în Franța, Nicolae Titulescu, cel mai mare diplomat român din toate timpurile, jurist, profesor, orator, om politic, membru al Academiei Române.
Advertisment
S-a născut la Craiova și a copilărit la moșia familiei de la Titulești, Olt.
Urmează, cu rezultate excepționale, Liceul „Carol I”, obține o bursă la Paris, unde își ia licența în drept și doctoratul.
Recomandări
Revine ca profesor la Universitatea din Iași, devine parlamentar și apoi membru al guvernului Ion I. C. Brătianu; susține intrarea României în Antanta și unirea Transilvaniei: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal”.
A fost „ministru al afacerilor străine” de mai multe ori, a câștigat procesul României cu Ungaria în chestiunea stăpânirilor grofilor maghiari din Transilvania, a făcut din România un actor important în Mica Înțelegere și Înțelegerea Balcanică, a luptat contra revizionismului.
În 1931, acum 90 de ani, a fost ales a doua oară – caz unic în istorie – președinte al Ligii Națiunilor.
În urma unor erori și a ascensiunii nazismului, este îndepărtat de rege din toate funcțiile și obligat să se exileze (1936).
Nicolae Titulescu a lăsat o moștenire spirituală valabilă până astăzi, prin învățături cu valoare de maximă: „Umanitatea nu mă interesează dacă România nu-și găsește locul în sânul ei”; „Când pacea este amenințată, nu se răspunde prin război, ci prin organizarea păcii”.
Partenerii noștri