Petru Maior s-a stins din viața aceasta pământească acum 200 de ani, dar de fapt el e contemporanul nostru, trăiește printre noi – pentru că ne-a lăsat o moștenire. El e unul dintre cei mai mari iluminiști români, reprezentant al Școlii Ardelene, când pomenim de școala ardeleană ne gândim neapărat la el. A fost un istoric, un filolog, un scriitor, luptător pentru cauza națională românească. A ajuns profesor de logică, de filosofie și de drept la Blaj, la mica Romă, iar apoi a fost protopop al Gurghiului, cu reședința la Reghin.

A luptat pe cale culturală și politică pentru drepturile românilor din Transilvania. Pe cale culturală prin scrierile sale, care au susținut originea romană a românilor, latinitatea limbii române, continuitatea românilor în Dacia. Dar pe linie politică a luptat prin marele document numit Supplex Libellus Valachorum (Cartea cererilor românești), prin care românii și-au cerut egalitatea și libertatea în Ardeal. A scris și alte multe lucrări, despre limba românească, despre istoria Bisericii românilor. Susține și astăzi prin cărțile sale că românii trebuie să învețe carte, ca să reușească în viață au nevoie de educație.