A fost un domn – azi aproape uitat – al Țării Românești, fiu al lui Radu cel Mare, ridicat la tron în 1522, adică acum cinci sute de ani și a domnit, cu întreruperi, până în 1529.

  • A ajuns, prin căsătoria cu Ruxandra, ginerele postum al lui Neagoe Basarab.
  • A dus o politică antiotomană și a purtat mai multe lupte cu turcii; pe piatra sa de mormânt de la Curtea de Argeș sunt trecute numele a 20 de astfel de bătălii, între care victoriile de la Gherghița, București, Slatina.
  • Începutul domniei sale a coincis cu perioada de apogeu a puterii otomane, când ajunsese sultan Suleiman Magnificul, cel mai important suveran al turcilor de la finele Evului Mediu. Acesta a voit să ocupe efectiv Țara Românească și să așeze în fruntea ei un demnitar musulman.
  • Radu de la Afumați a reușit, în ciuda luptelor interne dintre partidele boierești rivale, să mențină ființa statală a Țării Românești și regimul său de autonomie.

Domnul a navigat cu pricepere prin valurile primejdioase ale politicii timpului său, a asistat la prăbușirea militară a Regatului Ungariei (1526), dar a izbutit să amâne cu decenii bune impunerea suzeranității otomane efective asupra Țării Românești. Deși trecuse perioada de aur a rezistenței antiotomane românești, Radu de la Afumați a îmbinat cu folos politica de rezistență cu cea de conciliere, în interesul țării sale.   

Recomandări

POLONIA ARESTEAZĂ UN SUSPECT ÎN CAZUL ATACULUI LUI ZELENSKI
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
NE IA A.I.-UL JOBUL?
TU CREZI ÎN MANIFESTARE?
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA