În urmă cu 170 de ani se năștea la Iași Radu Rosetti, viitor om politic, istoric, genealogist, scriitor, tatăl generalului Radu R. Rosetti. Mama sa, Aglaia Ghica, era fiica ultimului domn al Moldovei de dinainte de unire, Grigore Alexandru Ghica. Pe linie paternă, a fost urmașul domnitorilor Antonie și Manole Ruset.

  • A studiat în Elveția și Franța, unde și-a luat Bacalaureatul în științe.
  • A fost prefect și deputat în mai multe legislaturi, director general al închisorilor și membru în delegația pentru stabilirea frontierei României cu Ungaria după 1918.
  • A debutat în viața literară târziu, cu un roman istoric în foileton, publicat în „Epoca” și premiat de Academia Română: „Cu paloșul”. Alte volume cu tematică istorică au fost „Păcatele sulgeriului”, „Povești moldovenești”, „Alte povești moldovenești”.
  • Multe studii de istorie i-au fost publicate în „Analele Academiei Române” și au tematică de genealogie, istorie socială și politică: „Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova”, „Pământul, sătenii și stăpânii în Moldova” (1907), „Acțiunea politicii rusești în Țările Române: Povestită de organele oficiale franceze”.
  • Prin trei volume de „Amintiri” își arată marele talent povestitor și memorialist.
    G. Călinescu îl caracterizează drept „genealog și cronicar [de] o obiectivitate perfectă, fără fumuri nobilitare, cu noțiunea exactă a condiției castei“, iar E. Lovinescu a recunoscut că, prin „Amintiri”, Radu Rosetti că a dat „cea mai prețioasă [operă] memorialistică din literatura română“.

Recomandări

MACRON: EUROPA POATE MURI
XI MERGE LA PARIS
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
KIEVUL SE DIGITALIZEAZĂ
E-SKIN IMITĂ ATINGEREA UMANĂ
PROGNOZA METEO DE PAȘTE