Simion Bărnuțiu – aproape uitat azi – a fost un preot greco-catolic ardelean, dar mai ales om politic, istoric, filosof și profesor universitar, conducător marcant al Revoluției de la 1848 din Transilvania. A fost principalul organizator al Adunării din Duminica Tomii, având rolul de vicepreședinte al Adunării Naționale de pe Câmpul Libertății de lângă Blaj, la 3-5 mai 1848. A ținut acolo un memorabil discurs, menit să-i trezească pe românii transilvăneni la conștiința de sine.
Ca toți clericii și intelectualii greco-catolici, a studiat mai întâi la marile școli ale Blajului, apoi la academia săsească de la Sibiu și apoi la Universitatea din Viena. În final, a urmat cursurile unei prestigioase facultăți de drept din Italia. A militat pentru respectarea dreptului de autodeterminare a popoarelor și s-a dedicat în final carierei universitare, ca profesor la Academia Mihăileană din Iași și apoi la prima universitate modernă a României, înființată de Alexandru Cuza în 1860, în același oraș. A format o generație de intelectuali cu gândire democratică. Credința sa era următoarea: „Fericirea nu se poate dobândi fără cultură. Cultura fiecărui popor astăzi e măsura fericirii și a singurătății lui. Omul cosmopolit se poate face ușor un om fără caracter. Nimeni nu poate sa fie nici înțelept, nici filozof dacă nu are purtări bune, pe lângă științe și cunoștințe întemeiate”.
A rămas în istorie ca un militant pentru drepturile românilor din Transilvania și ca un precursor al formării statului național român modern și unitar.