Statuia lui Mihai Viteazul este o efigie a Bucureștilor, dar puțină lume știe povestea ei. După lungi controverse, statuia lui Mihai Viteazul a fost dezvelită, acum 150 de ani, în 1874, în piața din fața Academiei (în prezent Palatul Universității), pe locul altarului fostei mănăstiri Sfântul Sava (ctitorită în secolul al XVI-lea de către Ștefan Cantacuzino). Autorul acestui prim monument al genului din Capitală este opera sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse, născut acum două secole, la 1824.
De ce Mihai Viteazul? Domnul Unirii devenise încă de la începutul secolului al XIX-lea – secolul naționalităților – un simbol al unității românești. Toate popoarele și-au descoperit în această perioadă eroii naționali. Mihai a fost eternizat de Nicolae Bălcescu, în lucrarea sa de istorie și literatură deopotrivă intitulată „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, iar scriitorii romantici, culminând cu Mihai Eminescu, au asigurat nemurirea lui Mihai Bravul, cum mai era numit atunci. Mihai era domnul potrivit ca erou al românilor în epoca renașterii naționale fiindcă unise la 1600 țările care aveau să formeze România modernă, încheiase tratat cu cel mai mare suveran al Europei – împăratul romano-german – își stabilise reședința în Transilvania și ilustrase rolul Țărilor Române de „Poartă a Creștinătății”.
Statuia din centrul Bucureștilor certifica la 1874 nevoia unirii cu Țara a tuturor provinciilor românești pe care victoriosul de la Călugăreni le luase pentru o clipă sub autoritatea sa.
Advertisment