În urmă cu 120 de ani se stingea Theodor Mommsen, primul german laureat al Premiului Nobel pentru literatură și unicul istoric care a primit vreodată acest premiu. A fost apreciat drept „cel mai mare maestru în viață al timpului nostru în arta redării istoriei”.

  • A studiat dreptul și s-a specializat în drept roman, istorie antică și filologie clasică. A adâncit studiul în Franța și Italia, unde a început cercetarea sistematică a inscripțiilor romane.
  • Din 1852 începe lucrul la opera sa fundamentală „Istoria romană”, pe care o publică apoi treptat, până în 1885.
  • Ajuns profesor la Universitatea din Berlin (după alte catedre ocupate la Leipzig, Zurich și Breslau, azi Wroclaw), a făcut o călătorie de studii în Imperiul Habsburgic, ajungând până în Transilvania, fosta provincie romană Dacia, ale cărei inscripții le-a cunoscut și publicat în parte.
  • Sub conducerea sa a apărut, începând cu anul 1863, Corpus Inscriptionum Latinarum (Corpul inscripțiilor latine), cea mai mare colecție de inscripții latine din întreaga istorie și un model pentru alte corpusuri similare. Tot el a editat Auctores antiquissimi (Autori foarte vechi), Monumenta Germaniae Historica și Thesaurus Linguae Latinae.
    Mommsen, ajuns secretar al Academiei Regale Prusiene, a rămas un model de savant și artist în același timp, cu opere nemuritoare, în care – cu precădere în „Istoria romană” – a îmbinat armonios rigoarea științifică și savoarea artei limbii germane autentice.

Recomandări

MACRON: EUROPA POATE MURI
XI MERGE LA PARIS
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
KIEVUL SE DIGITALIZEAZĂ
E-SKIN IMITĂ ATINGEREA UMANĂ
PROGNOZA METEO DE PAȘTE