Thomas Jefferson este un „Părinte Fondator al Patriei”, al treilea Președinte al Statelor Unite și autorul principal la „Declarației de Independență”. El a cumpărat de la Franța în 1803 teritoriul Louisiana – peste 2 milioane de km pătrați, reprezentând cam 15 state actuale – dublând suprafața SUA.
Jefferson a fost agricultor, arheolog, horticultor, arhitect, criptanalist, plantator, etimolog, paleontolog, eseist, scriitor, statistician, avocat, inventator, violonist și fondator al Universității din Virginia⁠. Este considerat ca fiind printre cei mai remarcabili ocupanți ai fotoliului de președinte al Statelor Unite ale Americii. Pentru Jefferson, ruperea totală de Anglia însemna calea spre crearea unui nou tip de stat, bazat pe principiile suveranității și egalității naturale a oamenilor, conform căreia un om în «stare naturală» se bucură automat de dreptul la viață, la libertate, la egalitate și la proprietate, în fața oricărei autorități. A pus bazele partidului democrat de azi. În unele luări de poziție, a condamnat sclavia, dar a înțeles că eradicarea ei era atunci prematură.
Cu ocazia primirii a 49 de laureați ai premiului Nobel la Casa Albă, în anul 1962, președintele John Fitzgerald Kennedy a făcut o referire la Thomas Jefferson spunând: „Cred că această [adunare] este cea mai extraordinară colecție de talente și de cunoștințe umane care a fost vreodată reunită în Casa Albă, cu posibila excepție când Thomas Jefferson lua aici masa singur”. Este cel mai mare elogiu care i s-a adus vreodată acestui vizionar.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA