În 2002, Guvernul României a stabilit că data de 14 septembrie – când se încheie după tradiție pășunatul anual în Munții Carpați – devine „Ziua Muntelui”. Omul providențial, care nu s-a lăsat până nu a impus această sărbătoare, a fost Radu Ray, membru de onoare al Academiei Române.
Cercetările științifice din ambianța Academiei au arătat demult că, dacă literatura zice că „românul s-a născut poet”, istoria spune că „românul s-a născut păstor”.
Într-adevăr, timp de circa un mileniu, ocupațiile de căpătâi ale românilor (desăvârșiți ca popor în anii 800-900 d. Hr.) au fost cultivarea pământului și creșterea animalelor, ocupații complementare, nedespărțite.
Muntele a dat românului toată hrana de care acesta a avut nevoie, economia montană înflorind în toate epocile istorice, dar i-a mai dat ceva, anume adăpost și ocrotire în timpuri de restriște.
Muntele și pădurea sa au fost zona de repliere, de pavăză și scut pentru daco-romani, după retragerea aureliană. Câmpiile – deși erau și ele în parte împădurite – erau locuri largi de trecere și de jaf pentru migratori, pe când munții erau de temut, încât „barbarii” (străinii călători) nu pătrundeau în ei.
De aceea, specialiștii spun că muntele a ajutat etnogeneza românească și păstrarea specificului românesc în fața unor factori dizolvanți. Academia Română găzduiește la Vatra Dornei, din 2015, unul dintre puținele institute din România de cercetare a muntelui, Centrul de Economie Montană, care scoate „Jurnalul de Montanologie”, concentrându-se pe dezvoltarea durabilă a regiunilor alpine.