Să nu-i uităm! Avram Iancu

La 1848, a venit la Blaj în fruntea a 10.000 de moți care au asigurat ordinea la Adunarea din 13-15 mai. Avram Iancu avea 24 de ani și absolvise facultatea de drept din Cluj de doi ani. Originar de la Vidra de Sus, fratele bunicului său era chiar Horea. Iancu le spunea moților: ”Cereți vîrtos să se șteargă iobăgia, pentru că, lucrînd pe nimica de vreo zece sute de ani în brazdele domnilor, ați plătit și de o sută de ori pămîntul care vă dădea hrana vieții de pe o zi pe alta”

Revoluționarii maghiari au votat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să țină cont de cei 1.250.000 de români, majoritari. Spiritele s-au încins, moții s-au constituit într-o legiune militară, înarmîndu-se sub comanda lui Avram Iancu, cu sprijinul trupelor imperiale. În toamna anului 1849, măcinată de luptele între români și maghiari, de care au profitat armatele imperlale austriece și ruse, revoluția ungară era înfrîntă.

Sacrificiile umane și materiale ale românilor nu au fost luate în seamă. Lui Avram Iancu i s-au promis slujbe bine plătite, pe care le-a refuzat pe rînd.  Franz Josef l-a decorat. Avram Iancu a refuzat decorația. A cerut „să se decoreze mai întîi națiunea cu împlinirea promisiunilor”. Din 1853, starea sănătății i s-a deteriorat, el căzînd pradă unei depresii severe. A murit în 10 septembrie 1872, fiind găsit pe treptele unei brutării din Baia de Criș, cu fluierul din care cînta cîntece de jale, pe cărările Apusenilor. A fost înmormîntat trei zile mai tîrziu, ca un erou al românilor ardeleni, la Țebea, Veniseră atît de multți moți să-și plîngă crăilșorul, însoțindu-l cu „Marșul lui Iancu” și „Deșteaptă-te, române!”, încît atunci cînd primii oameni intrau în Țebea, ultimii din coloană abia porneau din Baia de Criș.