În viziunea mea, opoziția dintre „entitate” și „identitate” era doar o distincție în plan etic, unde entitatea reprezintă un model etic superior, o conștiință de sine stătătoare.
„Entitatea” depășește „identitatea”, însă are nevoie de repere și nu poate fi conștientă de propria superioritate. Aura de „persoană superioară” anulează virtutea unei entități. Până și conceptul de virtute ca medie între două excese confirmă reperele identității ca premergătoare entității.
Din punctul meu de vedere, după ce identitatea se formează în adolescență, restul vieții se dedică procesului de formare a entității, o curățire de ideile primite și de gândurile despre cum le-am părea celorlalți, fiind singura cale prin care ne-am putea depăși condiția umană. O identitate își urmărește plăcerile omenești și se eschivează de la rigurozitate. Un om de valoare este o entitate.
În eseul despre ce sunt capodoperele, scris de Gertrude Stein, entitatea este explicată ca forță creatoare superioară. A deveni o entitate înseamnă a-ți uita identitatea, a te lepăda de natura umană în favoarea minții tale. Eu aș spune, mai simplu, să uiți cine ești pentru a descoperi ce ești. „Este ușor să nu ai o identitate, greu este să știi că nu ai una.”- Gertrude Stein.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri