Unii ne dorim să devenim părinți, unora li se întâmplă pur și simplu. Alții muncesc din greu, alții cheltuiesc averi …iar decizia de a duce la sfârșit acest proces este uneori dificil. Dar stai că greul urmează: fară drept de retur, fară manual de instrucțiuni, nu respectă nici un proiect, mereu intervine neprevăzutul. Creșterea unui copil este un mers pe sârmă, o luptă crâncenă cu copilul, cu partenerul/partenera, cu bunicii, cu familia extinsă, „cu babele din sat”, cu gura lumii și mai ales cu tine. Scenografia nu se respectă, regia nu e băgată în seamă, actorii sunt încăpățânați, recalcitranți, imprevizibili, mânați de emoții amestecate. Ce vreau să spun..indiferent ce proiectezi tu ca părinte..copilul îți va desființa, dar nu din răutate ci din dorința de evoluție, de reușită, de a deveni OM MARE.Să fi părinte e o artă..arta de a clădi fară a dicta, arta de a ghida fără a impune o direcție , arta de a vorbi fară a domina..practic să fi maestru păpușar cu ațe invizibile, de a fi mereu acolo fară a fi văzut, de a avea un umăr pregătit mereu în umbră și de a avea soluții. Soluțiile trebuie gândite: cea mai bună, cea mai ușoară, cea mai corectă, soluția de compromis și în final cea mai rea. Arta ta trebuie să fie de a le prezenta adolescentului/tânărului fară a le impune, astfel încât el să poată alege, iar tu să te asiguri că are din ce..nu te aștepta să o aleagă din prima pe cea mai buna, căci i se vă părea prea ușoară, dar astfel tu vei știi că vă avea variante. Să fi mereu lângă el și să nu-l critici la orice pas..căci iți va ascunde și problemele și soluțiile alese..fi în umbră, fi sprijin și felicită-l pentru reușite. Puțină răzvrătire face bine în dezvoltarea viitorului adult, dar când habar nu ai care e locul tău, întrebă-te ȘI LOCUL MEU CARE ESTE.