Schimbare de plan
Pe Roger Federer, fostul lider ATP, pandemia l-a facut să-și regândească planurile. Andre Sa, reprezentantul organizatorilor turneului Australian Open, spune că Federer nu va lipsi de la primul Grand Slam al anului din cauza accidentării la genunchi. De fapt, elvețianul nu vrea ca familia lui să stea în carantină, în camera de hotel. FedEx s-a gândit și la varianta de a merge singur la Melbourne. Să lipsească 5 săptămâni de lângă copiii și soția lui nu i-a surâs însă tenismenului.
Advertisment
Au trecut anii peste Jordan
Au trecut 28 de ani de când Michael Jordan, starul echipei Chicago Bulls, a ajuns la 20 de mii de puncte în cariera sa din NBA. Atunci, în ‘93, Jordan a fost al doilea cel mai rapid jucător care a atins aceasta performanță. De 620 de meciuri a avut nevoie Air Jordan pentru reușită. Cu 120 mai multe decât Wilt Chamberlain, faimosul baschetbalist de la Philadelphia 76ers, cu care Jordan era mândru să fie comparat.
Și-a croit drum
Snowboarder-ul Markus Kleveland, medaliat de 6 ori la XGames, știe cum să evite pârtiile aglomerate. Norvegianul își ia placa și sare peste dâmburile de zăpadă de pe strazile înguste ale municipiului Silvaplana, din Elveția. Experiența l-a făcut pe Markus să realizeze că a-ți croi drum printre casele oamenilor este un sport extrem în toată regula.
Recomandări
Îi pierde urma
Tu cum te relaxezi după o zi de muncă? Danil, pompier de meserie, se dă cu sania pe zâpadă ca să scape de tot stresul acumulat. Fiindcă nu vrea să se distreze singur, rusul alunecă pe derdeluș alături de câinele său, Ram. Deși are doar un an, Jack Russel Terrier-ul aleargă atât de repede că Danil se chinuie să nu-i piardă urma.
Nu-i cu picioarele pe pâmânt
Lui Eliot Sloan, skateboarder profesionist, nu-i stă deloc în fire să fie cu picioarele pe pâmânt. La 32 de ani, americanul alunecă cu viteză pe rampele înalte, iar la desprindere se dă peste cap, în timp ce ține placa cu ambele mâini. Eliot nu-și face griji că s-ar putea accidenta în timpul trucurilor, fiindcă orele petrecute în propriul său skatepark îl fac să uite de toate grijile.
Who wants abs?
Cine spune că iarna trebuie să-ți neglijezi abdomenul? Michael Vazquez și Frank Medrano, antrenori de fitness, te sfătuiesc să-ți lucrezi pătrățele și în sezonul rece, fiindcă vara îți vor ține răcoare. Americanii grăbesc și ei procesul de construire a musculaturii, așa că toes to bar și ridicarea genunchilor la piept, suspendați de bara de tracțiuni, sunt exercițiile pe care le fac.
Partenerii noștri